Despre Proiect

Centrul Comunitar Cociuba Mare a luat ființă ca urmare a deciziei Primăriei și a Consiliului Local a Comunei Cociuba Mare de a veni în sprijinul cetățenilor aflați în dificultate, în special a personelor vârsnice.

Proiectul cuprinde un centru de zi, situat în localitatea Petid, modernizat și dotat după ultimile cerințe și o unitate de îngrijire la domiciliu.

Realizarea proiectului a fost posibilă prin accesarea fondurilor nerambursabile.

Astfel, în 2019, UAT Comuna Cociuba Mare, a devenit beneficiar al proiectului „CENTRUL COMUNITAR COCIUBA MARE COMPUS DIN: UNITATE DE ÎNGRIJIRI LA DOMICILIU ȘI CENTRU DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE”,COD SMIS 116010, conform contractui de finanțare 4050 din 01.04.2019. Proiectul este finanţat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL REGIONAL 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, Prioritatea de investiții 8.1, Obiectiv specific 8.3, apelul de proiecte P.O.R.2017/8/8.1/8.3/A/1.

Proiectul are ca obiectiv general, dezvoltarea calității serviciilor publice prestate de către administrația publică locală, având ca și consecință directă creșterea accesibilității serviciilor sociale pentru persoanele în vârstă.

Contribuția la acest obiectiv este dată de transformarea, modernizarea și dotarea unei clădiri dezafectate din localitatea Petid (aflată în proprietatea administrației locale a comunei Cociuba Mare) într-un centru comunitar modern capabil să ofere servicii sociale pentru cetățenii comunei aflați în dificultate. Finalitatea proiectului contribuie la îmbunătățirea calității actului administrativ prestat de primăria Cociuba Mare.

Obiectivul specific al proiectului este dezvoltarea a două servicii sociale destinate persoanelor în vârstă din comuna Cociuba Mare prin crearea cadrului infrastructural necesar operaționalizării unui Centru Comunitar care sa înglobeze un centru de zi si o unitate de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice.

Pentru funcționarea corespunzătoare a centrului acesta este dotat cu toate echipamentele și resursele necesare și va beneficia de resurse umane calificate pentru prestarea unor servicii de o calitate corespunzătoare, care la anumite activități vor fi susținute de voluntari ai comunicății locale.  Printre specializările urmărite se numără cea de fizio-kinetoterapeut, psiholog, asistent social și îngrijitor la domiciliu.

Grupul țintă al proiectului este reprezentat de persoanele în vârsta de peste 65 de ani, dar și alți locuitori cu probleme reale ai comunei Cociuba Mare. Aceste persoane vor putea beneficia de servicii de monitorizare și menținere a sănătății, de sprijin în gospodărie (unde este cazul), de activități de petrecere a timpului liber, dar se va încerca și implicarea lor în deverse activități de voluntariat.  

Clădirea care găzduiește centrul este prevăzută cu o serie de facilități care să înlesnească accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile prestate aici iar pentru aducerea persoanelor greu deplasabile s-a achiziționat un autotuirsm dotat pentru acest tip de transport.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 1.957.528,53 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR 1.663.899,25 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național 254.478,70 lei, co-finanțarea eligibilă a beneficiarului: 39.150,58 lei, valoarea neeligibilă: 0,00 lei

Perioada de implementare a proiectului este de 38 luni (01.04.2019 - 30.05.2022)

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi Primăria Cociuba Mare.

Investim în viitorul tău!
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională
prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
Copyright @ 2025 Centrul Comunitar Cociuba Mare
Sari la conținut